Onufrie Vinteler-Ardealul

Ecouri despre Ardeal și ardeleni

25,00 lei
Lipsa stoc
  • Editie: 1
  • ISBN: 978-606-730-546-3
  • Anul apariţiei: 2019
  • Format: 13x20
  • Nr. pagini: 80
Categorii: Cărți Istorie

Ai întrebări? Contactează-ne!

Descriere

Primele date privitoare la viaţa şi activitatea lui Iuliu Maniu le-am aflat de la bunicul meu, ştiutor de carte autodidact, cu autoritate recunoscută nu numai în sat si comună, ci în întreaga zonă de pe ambele părţi ale Mureşului.
Mult mai târziu, la început doar tangenţial, apoi direct, m-am aplecat asupra istoriei, genezei, vieţii şi activităţii marelui colos pe care l-a dat poporului român pământul sălăjean. În urma investigaţiilor făcute, am putut să constat că maniştii, istoricii contemporani sunt tributari lui Maniu.
Contribuţia lui Maniu şi a altor ardeleni la edificarea României Mari a fost imensă. Autoritatea şi popularitatea lui au fost recunoscute şi temute nu numai în ţară, ci şi peste hotare, îndeosebi în ţările vecine. Chiar şi după Dictatul de la Viena, maghiarii se temeau că autoritatea lui Maniu ar putea dejuca planurile lor. Numele lui Iuliu Maniu a fost vehiculat în timpul celui de al Doilea Război Mondial în toate marile capitale ale lumii, începând cu Japonia, foarte frecvent este menţionat în Moscova, apoi în Berlin, Roma, Paris, Londra, Washington şi multe altele.
Intenţia noastră nu este de a face o radiografie a întregii activităţi a lui Iuliu Maniu, dorim doar să punctăm o singură secvenţă din noianul de preocupări ale sale.
Sunt ferm convins că toate aceste documente ar fi necesar să fie restituite publicului larg, cititorului român. În ele există atâtea proorociri care s-au adeverit!

Onufrie VINŢELER

Editura Ecou Transilvan

Editura ECOU TRANSILVANEditura ECOU TRANSILVAN din Cluj Napoca este o editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.