Putem observa că, precum textul scripturistic, cărțile pot lumina și vindeca, poezia poate vindeca, lectura poate vindeca, Cuvântul fiind cel mai puternic medicament pentru contemporaneitate. În acest sens, se deschide și prezentul volum al poetului Ioan Florian, sugestiv intitulat Dincolo de noi. Păstrând un dulce stil clasic, cu infuzie de nuanțe romantice, ne transpune într-o lume a viețuirii între eros și thanatos, între rememorările vechilor iubiri, dar nu într-o viziune elegiacă, tragică sau melodramatică, nici într-una de decrepitudine umană post-modernă, ci în clădirea unui templu al acelei unice iubiri, perfecte, desăvârșite, o imagine a eternei, veșnicei Eve.
Fiecare amintire a iubirilor transpuse prin visare, aducere aminte sau invocare constituie, de fapt, trepte spre acea imagine a unicei iubiri, una împlinită în viața autorului ca o imagine de recompunere din frânturi de trăire. Această Afrodita unică este parteneră de viață prin trecerea în starea de remisiune a amintirilor spre primăvara vieții. Interesant apare motivul toamnei ca zenit al vieții, momentul de introspecție și de maturitate în gândire și în iubire. Deși se pot întrevedea urme de regrete, totuși, ele nu sunt determinative pentru stări de angoase sau depresive. Chiar dacă par o mare de regrete, de fapt, sunt punți spre lumina recunoașterii acelui chip unic al iubirii depline.
Volumul de versuri Dincolo de noi al poetului Ioan Florian ne îndeamnă să pășim pe calea plină de semne a trăirii pure românești, pe linia credinței și în lumina iubirii.

Victor Constantin Măruțoiu,
membru al Uniunii Scriitorilor din România