Ştiu că, alergând mereu în căutarea iubirii, de cele mai multe ori rn-am rănit, uneori fără să vreau! Pentru că iubirea are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte. Pentru că în iubire se simte mai mult decât este nevoie. Se suferă mai mult decât se cugetă. Se visează mai mult decât se trăieşte. Şi se spune ceea ce nici noi nu credem.
Şi totuşi, chiar dacă iubind, ştiarn că voi suferi din nou iar sufletul îmi va fi pururi o rană, chiar dacă aripile mi-au ars uneori în focul iubirii, robindu-mă de un pământ pustiu şi zadarnic de atâtea singurătăţi, am aşteptat-o mereu în sufletul meu, să mă aline sau să mă chinuie, pentru că dincolo de iubire nu-i decât o nesfârşită tristeţe, un pustiu imens, care nu poate fi umplut decât tot cu o iubire, dar care trebuia să fie ia fel de pură şi sinceră. Iar dacă aş fi lăsat visele să-mi piară, viaţa mea cu siguranţă că nu mai era decât o pasăre cu aripile rupte, care nu mai putea să zboare.
Prof, Univ. Or, Livius Petru Bercea