Opera lui Lorenzo Milani era, și într-o oarecare măsură mai este și astăzi – lucru greu de acceptat pentru conformiști și pentru intelectualii aserviți puterii –, demascarea unei Italii care nu vrea să recunoască faptul că a fost întemeiată pe o Constituție și pe generații de muncitori (adeseori privați de orice drept) și care se crede, mai degrabă, întemeiată pe o bucată de pânză tricoloră, pe un imn național și pe o echipă de fotbal cu tricou albastru. Este prea puțin pentru a fi cetățeni, dar este cu certitudine suficient pentru a rămâne în continuare supuși, clienți, alegători ai unor candidați de pe liste blocate, suporteri și fluturători de drapele în fiecare 2 iunie, cu ocazia zilei naționale a Italiei, transformată cu măiestrie într-o paradă a soldaților care mărșăluiesc cu pas de gâscă de-a lungul Forurilor Imperiale, în fața autorităților semețe și blagoslovitoare.