Îl rugasem odată pe tata să-şi scrie memoriile. A refuzat. Zicea că sunt şi unele lucruri de care nu este mândru şi nu ştie să mintă. Cu toate acestea, printre caietele pierdute, exista unul, cu două capitole ce nu aveau legătură cu predicile: „Autobiografia lui Chira Vasile” şi „Însemnări”. Consemna aici activități de fiecare zi, reflecţii. În absența lor, voi scrie ce îmi amintesc din cele povestite de dânsul.
Vreme de treizeci și nouă de ani (perioadă care coincide cu vârsta lui Eminescu), din anul 1950 până în 1989, tata a compus, cu un scris caligrafic, cu stiloul, două sute de predici, repartizate în șaizeci de caiete cu foi albe, fără linii, a câte patruzeci și opt de file. O parte din ele au fost distruse de un incendiu1. Printre caiete am mai găsit o cărticică, Mântuitorul, Ion Agârbiceanu2, fost preot greco-catolic, acest „sfânt părinte al literaturii române”, cum l-a denumit Lucian Blaga. S-a mai păstrat volumul intitulat Compendiulu Istoriei universale a bisericii catolice de Virgil Szmigelski ( editura Blassiu, 1886) şi alte câteva cărţi vechi.
Părintele Vasile a fost toată viaţa un admirator al papalităţii. Zilnic asculta Vocea Vaticanului. „Tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18) era o deviză a vieţii sale.
Prefera o conducere unică, solidară, a Bisericii lui Hristos, mai degrabă decât o fărâmiţare pe ţări, la discreţia puterii statale. Aşa învăţase la Academia Teologică din Gherla, condusă de episcopul Iuliu Hossu. Era un punct de vedere. Important este că toate cultele creştine preaslăvesc acelaşi Dumnezeu, aceeaşi Sfântă Treime.
Selecția și, pe alocuri, prelucrarea predicilor din acest volum sunt făcute din perspectiva mireanului. Notele din întregul volum îmi aparțin.