Prin temeinicia (dar și poezia!) întrebărilor, prin delicatețea subiectelor și importanța lor în ideatica zilei, Liliana Moldovan îi susține interviului, ca gen publicistic, resorturile de expresivitate. Apoi, numele acestei cărți în care durerea se îngemănează, pe fir divin, cu bucuria este captatio benevolentiae. Eroii imposibilului sunt oameni rari, ai unor repetate nașteri, preschimbând destinul nefast în „cântare”; în acea iubire care învârte lumea mai departe.
O reflecție a unuia dintre cei intervievați, „un corp frânt nu înseamnă un spirit învins”, devine laitmotiv al interviurilor, sublimând neputințe și frustrări sau ilustrând, la modul concret, cum căruciorul cu rotile nu e înjosire, ci aripă prin care ființa își exprimă incredibile vibrații ale vieții. Căci gândul curat, talentul, inteligența, curajul, voința nu au opreliști. Eroii imposibilului cred în crisalide și în urcarea Muntelui. De aceea, Liliana Moldovan își scrie cartea de interviuri (este și o carte-jurnal) ca pe o foaie pentru minte, inimă și înțelepciune, ca pe o metanie în fața celor cuvântători pe dinlăuntru, a celor care fac imposibilul posibil; înminunându-se și înminunându-ne.

Valentin Marica