Thouma. Numele tău ar fi trebuit să semnifice sfârşitul, iar într-un fel chiar asta a şi fost. Sfârşitul unei etape din viaţa mea, a unei lumi şi a unui stil de viaţă. Trebuia să fi fost ultimul îngeraş adormit, ultimul băiat pe care îmi permit să îl mângâi pe creştet sau să îl ţin pe genunchi. Ultimul băiat şi apoi gata, mă întorc la ea, la dimineţile în care o însoţesc la jogging prin parc, la iaurtul natural cu fructe proaspete servit la micul dejun, la serile plictisitoare în care mă zgâiesc lipsit de interes la paginile unei cărţi, şi, desigur, înapoi la cinele în familie, zilele onomastice, botezurile şi toate celelalte lucruri care vin odată cu viaţa de familie.
Thouma. Amantul copil cu ochişori inteligenţi, cel care trebuia să fie unic, singular, de neînlocuit. Ca un cuvânt pe care l-ai văzut doar scris, ca pe un înger pe care îl vezi în vis, însă nu ai nici o dovadă dacă a existat cu adevărat sau nu. Cel pe care trebuia să îl văd o singură dată şi apoi să plec.