La anii treizeci ai vieţii mele totul s-a schimbat, dintr-o dată, în jurul meu. Eram în plină putere, reprimat ca o revoltă înecată în sânge, gata să reizbucnească, şi frustrat ca un prinţ în exil perpetuu pe coridoarele castelului Helsinghor.
M-am trezit brusc în libertate, eu, care mă pregătisem de-acum temeinic de o ratare înceată, nicicând umplută cu resemnare, însă conştient de inevitabilitatea ei. Am calculat atuurile pe care le aveam la dispoziţie: două limbi străine uşor de manevrat pe hârtie, dar dificil de făcut să vorbească din lipsă de exerciţiu; şcoli mediocre cu profesori trişti, înecaţi în griji, majoritatea; un început de carieră ratat, cu compensaţii în lecturi făcute cu îndărătnicie, pe cont propriu, şi cu texte proprii, mai bune şi mai rele, majoritatea rămase în afara circuitului public.
Acum se clătina totul din rădăcini, iar lumile se pră-buşeau peste tot în jurul meu, aidoma Dresdei sub bom-bardamentele americane. Eu, care nu avusesem maeştri în toată puterea cuvântului, puteam, în fine, să îi caut şi dincolo de paginile tipărite. Era puţin târziu, la treizeci de ani, să mai ucenicesc în felul adolescenţilor. Am făcut-o, totuşi, căutând oriunde un semn că eram încă vii cu toţii, că ideile nu ocoleau locul unde trăiam sau la care aveam acces, sperând că performanţele sunt posibile.
Vremea recapitulărilor şi a retrospectivelor pare să fi sosit, istoria recentă în curs de scriere are nevoie de izvoare şi resurse proprii.

Cluj-Napoca