Nu este prima dată când mă întâlnesc cu numele şi cuvintele (scrise) ale domnului Radu Şerban, fie legate de creaţii ale sale, fie de vreun interviu ori vreun cuvânt ţinut în Japonia ş.a.
„În metru de haiku” conţine creaţii care, scrie autorul, un atent observator al culturii şi civilizaţiei, implicit poeziei nipone, a ceea ce presupune acest tip aparte de creaţie doar aparent „simplă”, „în mod cert” nu sunt haiku decât prin prisma metricii, „în timp ce alte reguli ale poemului scurt nipon rămân mai mult sau mai puţin îndeplinite sau, dimpotrivă, ignorate”.
Aş spune însă că e mai mult de atât, deşi îi dau, fireşte, dreptate lui Radu Şerban, fie prin prisma vocabularului, cum spune, ori a unor aspecte de subtilitate/„reguli”, fie din alte perspective. Şi, citind aceste poeme, cred că am regăsit unele în care „spiritul” pe care l-au dorit, poate, clasicii acestui mic şi profund tip de univers poetic a îmbrăcat, într-un fel aparte, uneori în metafore, haina de cuvinte şi înţelesuri pe limba cititorului român.
Melancolie, nostalgie, dar şi privirea deschisă spre ziua de mâine, chiar dacă ascultând/privind „tangoul cocorilor/ în umbre prelungi”, pe drumul toamnei. Cam aceasta este mireasma pe care o dăruie cititorului Radu Şerban în aceste „gânduri în metrici haiku”.

Marius Chelaru