Reprezentantă de marcă a spațiului poetic târnăvenean, Mirela Adela Rînceanu reactualizează romantismul eminescian la peste un secol de la trecerea în neființă a poetului Mihai Eminescu. Ilustrează morfemele societății într-o manieră elegantă, dar nerenunțând la elementele clasice de prozodie, sau la unele inversiuni aproape inevitabile. Decăderea societății este de departe adevărata preocupare în poezia de aici. Dragostea pentru Dumnezeu, tată, mamă, țară, fiica Mălina, soț și fiu se scrie de la sine în poeme pe care ni le putem închipui ca pe niște bule de aer tranzitând alveole. Câte tipuri de iubire sunt, ele devin declarații, elogii, confesiuni ‒ viața, moartea, societatea sunt marșate cu puternic elan într-o manieră profund estetizată. Spre ce alergăm? este esența acestei cărți care-ți cade în mâini ca o nesperată șansă de a te ridica dintr-o umbră, dintr-un umbrar, sau de sub o umbreluță a risipirii, te îndeamnă să ieși din zona de confort a propriului ego centrat pe acumulare a unor elemente efemere, nu numai că îndeamnă la reflecție, dar oferă și perspectiva a ceea ce vom întâlni în căutarea himerelor.
La Târnăveni, un orășel mic, unde oamenii locuiesc foarte aproape unii de alții, dar unde par mai departe sufletește unii de alții decât în orice loc am călătorit până acum, discuțiile profunde ajung cu dificultate să fie puse pe tapet. Există o bulă aparent protectoare, aparent familiară, aparent în stare să capteze orice forță negativă și să o anihileze, aidoma bulelor-terase care s-au instalat în pandemie. Este una dintre iluzii. În realitate vulnerabilitatea atinge orice spațiu, iar deschiderea este cea mai bună cale de a repera posibilități de rezolvare. Ceea ce și face Crâmpeie din suflet. Dacă există ceva pe lume ușor de spart în mii de bucățele, ca un vitraliu, acela este sufletul omului, dar vulnerabilitatea este o șansă în plus pentru a scrie.
Cred în forța vitală și în energia pe care o aduce poezia Mirelei Adela Rînceanu, și cred că necesită mult curaj să scrii poeme autenticiste și multă asumare, știu asta din scaunul celei care scrie poezie.
Cum va comenta lumea întreagă adevărurile acestor stihuri? Fiecare cum poate. În orice caz, am descoperit o poetă de cursă lungă. Nu se va dezice niciodată de la traiectoria sa. Aproape că pot paria fără să pierd acest pariu.

Gabriela FECEORU