După ce autoarea şi-a numit interlocutorii eroi ai imposibilului, într-o altă emoţionantă carte, le descoperă aura speranţei sau curcubeul magic al unui răsărit ce nu se mai termină. Fiecare convorbire este o carte şi toate la un loc un jurnal ce îşi va scrie încă impresionante capitole. Litera este încărcată în emoţie, ceea ce face ca, la rândul nostru, să-i dăm comentariului emoţie, fiind tentaţi să cităm din plămade lirice, simţind cum convorbirile sub aura speranţei, ca şi cele printre eroii imposibilului, au fior divin. Eroii din cărţile citate au trăit situaţii-limită prin care cursul firesc al vieţii le-a fost spulberat, numai că vine o învăţătură nouă şi o nouă putere, ca în minunile evan¬ghe¬lice, să le deschidă rost, vrere, bucurie şi altruism.
Spunea Lucian Blaga că nicio durere nu-i atât de mare să nu se preschimbe în cântare. Pentru cei intervievaţi de Liliana Moldovan, cântarea e echilibru, zidire şi generozi¬tate, este noua viaţă. Ceea ce ar fi putut fi întunericul de¬vine cristalinul, aidoma celui din curgerea rugăciunii în faţa unui altar. Eroii speranţei nu vin din locuri banale şi cli¬pe de zgură, din urâtul cotidian în care se năruie înţe¬le¬sul ca frunza pe apă (vorba cronicarului), ci par a trece pe sub o poartă a Învierii spre acolo unde omul află că e în faţa lui Dumnezeu, nu în umbra Lui. Sunt fără vedere, dar văzul lor, cel lăuntric, e pătrunzător, scrutând adâncimi şi depărtări spre a depune mărturie despre frumuseţea lu¬mii. Sunt în scaune rulante, dar mersul lor e fără şovăire. Ei – privindu-i, ascultându-i, înţelegându-i – ne sunt dascăli ai vieţii, prin cartea Lilianei Moldovan intervievându-i şi noi, cititorii.
Este o carte pe care, după ce o citim, nu o închidem. O lăsăm deschisă, cum deschise sunt aripile păsării în zbor.

Valentin Marica