Este o emoție greu de controlat în gestul palmelor care cuprind Cartea. Fluidul de senzații care pătrunde în intimitatea aplecării spre misterul pitit printre rânduri aduce fericitul cititor mai aproape de orfevrăriile existenței, face din mișcarea de zi cu zi un imperiu al descifrării propriilor demersuri spre iluminare. „A citi – citire” este verbul pe lângă care trecem cu exercițiul de a cunoaște și de a ne cunoaște, poate fi granița dincolo de care ne petrecem trăirile de zi cu zi și alintul „vieții fără de moarte” în temerarul itinerar pe care ni-l propune scânteia nașterii.             Buchisim de la „a” la „z”, apoi legăm literele în tiparele bunului simț și căutăm spațiul dintre rânduri, acolo unde mai fumegă rugurile pe care autorii și-au depănat la ars setea de mai bine. Cuvântul așternut are puterea de a ne menține imaculați în „marea trecere”, prin el redevenim „trestii gânditoare” ori de câte ori vântul neliniștii clatină zăgazuri. Cu atât mai mult, a citi despre spațiile natale și oamenii care i-au blagoslovit obârșiile poate fi redescoperirea veșniciei fiecăruia în localitatea de unde și-a început depănarea dimineților. Cele ce urmează, sunt alei pe care pasul uneori își cerne nostalgiile și găsește ritmurile cotidiene, slovele sunt mărunte monumente închinate celor care ne-au populat veacurile satului natal. Cartea de față este o îngenunchere în fața ziditorilor dintotdeauna ai acestei „guri de rai”, satul mereu așternut pe BUZA utreniilor.