Într-un substanțial eseu despre romanul lui Mircea Eliade, Marta Petreu consideră că buchetul alcătuit din nouăsprezece trandafiri este un „purtător de destin”. Autoarea atrage atenția că Eliade „indică felul în care trebuie descompusă cifra: din nouăsprezece fire de floare, se vestejesc șase și rămân treisprezece; 6 este numărul destinului transuman, iar nefastul 13 corespunde «unei reînceperi», cu precizarea că este vorba despre refacerea unui lucru și mai puțin despre o renaștere”. În concluzie, „combinația celor două numere prefigurează destinul misterios al scriitorului, efoturile sale de a recupera esența unui eveniment trecut, precum și trecerea în alt regim ontologic. Cu încărcătura sa neliniștitoare, acest număr sugerează că expeditorul și destinatarul rozelor vor avea o soartă incomprehensibilă, care presupune și traversarea morții”. Cunoscutul dicționar de simboluri al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant consideră că cifra treisprezece „marchează o evoluție fatală spre moarte”.
În primul rând, numărul nouăsprezece este alcătuit din zece și nouă. Dacă zece are sensul de „totalitate, de desăvârșire, de întoarcere la unitate după depășirea ciclului primelor nouă numere, el este simbolul creației universale”, nouă „anunță deopotrivă un sfârșit și o reîncepere, adică o mutare pe alt plan. Aici se regăsește ideea de naștere nouă și de germinare, precum și cea de moarte (...). El exprimă sfârșitul unui ciclu, finalul unei curse, închiderea unei verigi”. Este numărul care pregătește a doua decadă, a lui douăzeci, nouăsprezece fiind orientarea unui nouă spre al doilea zece, spre douăzeci, ca semn al dualului, masculin și feminin, sub semnul unei profunde și simbolice nunți.