Colivia cu fluturi

Mi s-a întâmplat să fiu întrebată de ce scriu şi, în primele clipe, întrebarea aceasta m-a pus pe gânduri. Chiar aşa: de ce scriu? De ce muzicienii compun şi artiştii plastici pictează, sculptează sau creează lucrări de artă?
Dacă unii vor spune că o facem pentru bani, trebuie să ştiţi că scriitorii muncesc gratis, nu primesc bani pentru asta, cărţile, în mare parte, şi le publică pe banii lor – şi nu sunt puţini.
Nu o fac nici pentru glorie, deoarece, hai să fim serioşi, câţi devenim celebri sau măcar cunoscuţi? Adevărul este că foarte puţini dintre cei care scriu reuşesc asta.
Eu cred că scrisul este ceva ce vine din substraturile adânci ale fiinţei noastre. Scriitorii nu scriu pentru că aşa vor ei, ci pentru că sunt condiţionaţi să o facă, nu ar putea să trăiască fără asta, scrisul este ceea ce dă sens existenţei lor, îi motivează, îi face să fie fericiţi sau, dim-potrivă, trişti.
Se spune că scrisul este o terapie, te ajută din punct de vedere fizic sau psihic să treci peste traume, te ajută să te descoperi pe tine şi forţa care zace ascunsă, pe undeva, în fiinţa ta.
Iar dacă noi putem să facem ca şi cei care ne citesc să experimenteze asta, considerăm că ne-am împlinit menirea.