Este impresionantă vitalitatea și capacitatea de dăinuire a miturilor, riturilor și ritualurilor, a datinilor și obiceiurilor specifice arealului etnic românesc. Miorița, Meșterul Manole, Baba Dochia sunt printre cele mai reprezentative, cu reverberații adânci nu numai în conștiința și creația populară, ci și în literatură și artă, în spațiul culturii în general.
În categoria miturilor de prim-plan, alături de cele enumerate anterior, consider că poate fi inclus și Ciuleandra, deși este cunoscut, mai ales, ca dans popular (și nu inițiatic), ca scenariu coregrafic (și nu ca ritual prenupțial), ca intrigă literară (și nu ca parabolă existențială); ori tocmai aspectele menționate (între paranteze) sunt la fel de relevante, dacă nu chiar determinante, pentru consacrarea motivului Ciuleandra ca mit. Evidențierea unor aspecte, pe cât de inedite, pe atât de relevante, fac obiectul acestui studiu, chiar dacă demersul, cum e ușor de bănuit, se va dovedi extrem de dificil, cu atât mai mult, cu cât rădăcinile acestui mit se află în straturile cele mai profunde ale etosului poporului român.
Cu acestea fiind spuse, ne angajăm, cu toată responsabilitatea, într-un demers teoretic asupra pertinenței căruia rog a se pronunța atât specialiștii, cât și publicul larg.