Cimitirul „Șerban Vodă” - situat în Piața „Eroii Revoluției” din sectorul 4 al Bucureștiului -face parte dintr-un mare complex muzeal funerar monumental, flancat fiind de Cimitirul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 și de Cimitirul de Onoare „Pro Patria”, amenanjat în 1917 de către autoritățile militare germane, la circa un an de la ocuparea Capitalei, în timpul Primului Război Mondial.
Lucrarea de față propune potențialilor cititori o „plimbare” prin acest vast muzeu în aer liber și, totodată, o succintă incursiune în istoria României, prin intermediul personalităților inserate în această lucrare. Iar pentru că am privit cimitirul Bellu ca parte a unui ansamblu, am considerat că este potrivită o succintă prezentare și a vecinilor care îl mărginesc și anume a cimitirelor „Eroii Revoluției” și „Pro Patria”. însă partea centrală a acestui ghid istoric o constituie Cimitirul Șerban Vodă - Bellu, cu toate cele patru secțiuni ale sale: Ortodox, Militar, Parcul Memorial al Academiei Române și Catolic. La final, o incursiune în Cimitirul evreiesc de rit Sefard - situat vizavi de Bellu, la numărul 2 al Șoselei Giurgiului -, trece în revistă câteva dintre personalitățile române de origine evreiască înhumate acolo.
Cartea se dorește a fi un recurs la istorie, o „întoarcere” spre valorile naționale și spre limba maternă care ne definesc, ca stat și ca națiune, în ideea de a ne spori respectul față de noi înșine, aceasta fiind condiția obligatorie care ne asigură verticalitatea și dobândirea respectului celorlalte națiuni.
Am auzit deseori expresia potrivit căreia „Cimitirul Bellu este Pere-Lachaise-ul României”. Am fost surprins de această abordare, care - în opinia mea - mă pune într-o poziție de infe¬rioritate, făcându-mă să privesc „de jos în sus” spre francezi, limitându-mi astfel orizontul. Consider că toți alcătuim acea unitate în diversitate care populează planeta, iar o astfel de expresie aș putea să o accept doar în cazul în care ea ar admite reciproca, potrivit căreia francezii ar considera cimitirul „Pere-Lachaise” drept „Cimitirul Bellu al Franței”.
Și pentru că „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, un recurs la ea - menit a îndemna la meditație în spațiul privat al gândirii reflexive - este bine venit.
Iată ce spunea istoricul, scriitorul și fruntașul Revoluției de la 1848, Nicolae Bălcescu: „Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Intr-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul”. Prin postulatul său, el sublinia faptul că fără o ancoră în trecut - adică fără „rădăcini” -, viitorul unui popor este incert.
Departe de a fi complet, prezentul ghid poate constitui și un suvenir potrivit prin care turistul care vizitează Bucureștiul - după întoarcerea acasă - le poate spune cunoscuților săi: „Am fost acolo!”