Nu am spus-o eu: romanele lucrează adânc, iar travaliul lor este de durată și produce efecte în timp; nu doar asupra subiectivității ctitiorului, supuse forței de impact a scriiturii, activate în diferite tempo-uri, după împrejurări, și cu o putere persuasivă când mai accentuată, când mai estompată; ci și în societatea alcătuită din cititorii direcți și din receptorii indirecți ai excelenței lui culturale.

   Lucian Blaga, interesat în opera lui filosofică de asemenea dezvoltări în plan teoretic, le-a construit intuitiv și prin opera lui poetică, dramaturgică și, iată, romanescă. Convergența operei sale nu poate uimi, fiind rezultatul unei coerențe lăuntrice și al unui exercițiu persuasiv de înțelegere cu mijloace raționale și intuitive a lumii care l-a produs și pe care o reprezenta. Cu toate acestea, tocmai încercarea de a așeza în operă, prin intermediul argumentărilor, dar și prin cel al narațiunilor și al captării undei lirice este unul dintre secretele succesului substanțial al lui Blaga.