Într-o zi, în timp ce se juca cu camioanele de pompieri Sebastian i-a spus surorii sale mai mari Cătălina, că vrea sa îl vadă pe Moș Crăciun. Cătălina i-a explicat cum o parte din magia moșului ține de faptul că nu se arată copiilor, el doar aduce cadouri sau încălzește inimi. Însă Sebastian nu se dădu bătut nicicum.
În acea seară, la cină, băiețelul și-a anunțat părinții că o dată ce se așterne iarna, vrea să plece în căutarea Moșului. Părinții au înțeles că nu glumește și au decis să îl ducă la bătrâna înțeleaptă a satului de lângă orașul unde locuiau ei.
Când s-au văzut pe dealurile încă verzi ale toamnei, copiii au început să zburde pâna la casa de lemn adăpostită într-un colț de deal, unde se știa că locuiește cea mai înțeleaptă bătrână din împrejurimi.
Copiii intrară împreună cu părinții în casa bătrânei. Casa era micuță, dar încăpătoare. La intrare era un hol, în stânga o bucătărie deschisă, cu o masă insulară și scaune de-o parte a ei. Deasupra mesei atârnau felurite ierburi întinse la uscat. Iar în spate, pe câteva rafturi erau borcane și sticle de forme ciudate, umplute cu frunze, rădăcini sau prafuri strălucitoare.
Bătrâna înțeleaptă i-a poftit în sufragerie, pe canapeaua din fața șemineului pornit.
- Spuneți, cu ce vă pot ajuta?
- Vreau să ajung la Moș Crăciun, spunse băiatul fără altă introducere. Și vreau să îmi primesc cadourile. Părinții mei mi-au spus că eu nu am primit niciodată cadouri de la moșul și că ei le-au cumpărat pe toate.
- Da... spune ea mângâindu-și gânditoare si ușor amuzată bărbia. La Moș Crăciun se ajunge prin inimă.
- Prin inima? Dar inima nu are scări, nici uși sau drumuri. Cum ajung în inimă?
Prin credință, desigur, a raspuns ea de parca ar fi cel mai evident lucru din lume. Dar un tip de credință specială și rară, a zis luând o sticlă transparentă de pe cel mai înalt raft. În recipientul ciudat mișunau mii de luminițe aurii, care o dată scoase de pe raft, a invaluit totul în reflexii iridescente. E vorba despre credință în dragoste și în magie.