Nadia nu se pusese să fie cuminte acasă și sârguincioasă la școală începând din ziua în care aflase că în dimineața de 6 decembrie ar putea găsi, lângă hăinuțele frumos împăturite, daruri de la Moș Nicolae.
Bine, mama spusese ceva despre dulciuri în ghetuțe, dar fetița se gândi că asta ar putea fi numai o joacă a ei, pentru că în familie nu se separa nimeni de bunele obiceiuri care făceau ca totul să strălucească de curățenie.
Auzi, să stea toți încălțați pe covoare, fie și crezând în cuvintele unui om mai în vârstă, cum părea a fi acest Domn Nicolae!
Se înroși să spună „moș” și îi dădu înapoi un nume frumos, cum făcea și cu învățătoarea de la clasă.
Nadia chiar simți că avea atâtea lucruri de făcut înainte să vină vacanța, că lăsă imediat să mai creadă în sărbătoarea de care abia aflase. Dacă era să recunoască, fetița se mai gândi de câteva ori cum ar fi fost chiar să apară bunicuțul, dar cum nu mai avea pe cine să întrebe de existența lui, pentru că nici colegii ei nu știau, decise că sigur era doar o poveste și că tocmai de aceea nu avea nicio explicație.
Nadia, deși nu prea înaltă, se simțea cu forțe să facă o mulțime de lucruri. Când nu repeta caligrafie și calcule, cânta sau, și asta îi plăcea cel mai mult, îi ajuta pe ceilalți să iasă din tot felul de boacăne în care copiii mai intră.