Nu credeam să-nvăț a iubi vreodată! Citind poeziile Dorianei mi-am amintit – cu uimire – că suntem iubire: din ea venim, în ea ne întoarcem. Lăsați-vă sufletele să plutească pe aripi de îngeri, dincolo de stele, și să o regăsească!

Aceeaşi poveste, acelaşi final:
Un rol pe o scenă, cumplit de banal
Căci timpul, ironic, avut-a răbdare
Să vadă, să simtă, să ia viaţa... tare.
Şi-ntr-o zi, de ce nu? Ca din întîmplare,
O zi şi o noapte fremătătoare
Să-i cheme din nou pe scena lor, veche
Să le tulbure carnea, buzele-n pereche...
Nostalgice braţe, cleşti, nu-mbrăţişare