Poezia poate fi o lumină a lumii. Ea conturează datul nostru ființial, ne face să transcendem spre acel numinos determinativ, spre toate cele ce sunt ale devenirii. Nu putem să nu simțim ceea ce ne împlinește ca persoană, ca neam, ca omenire. Totul se îm-bracă în haina harică a strămoșilor. În această linie literară frumoasă se înscriu și versurile Poetului Sandu Cătinean. El păstrează forma clasică a poeziei, având nuanțe romantice care îl descriu cel mai bine. Totuși, pășește și în linia pașoptistă, cu scrieri-manifest, revoluționare, despre neam, despre patrie, despre poporul român, despre înaintași, despre modele și anti-modele.
Definitorii rămân și poemele-manifest prin care înfierează anumite cutume, imoralități sau lipsa de iubire a unora față de țară și de români. Sandu Cătinean nu poate uita cu câtă jertfă au clădit pre-decesorii noștri această minunată țară și cum astăzi e tot mai puțină dorință de a se merge în sensul strămoșilor. El oferă și răspunsuri unor dileme actuale în spirit moral și de îndreptare.
Ciclicitatea vieții, cu trecerea anotimpurilor, a anilor, a iubirilor este o temă predilectă pentru autor. Prin aceasta încearcă să prezinte, oarecum nostalgic, viața pământeană și momentele care nu se mai întorc. Apelează, în această zonă, la elementele romantice, punând accentul pe rostuirea timpului.
Volumul de poeme Cântecul brazilor al Poetului Sandu Cătinean ne îndeamnă la reflectare, la meditare, la trăirea veridică românească, în spiritul strămoșilor, în iubirea față de țară și neam, la lectură, la aducerea aminte a tot ceea ce a fost chip angelic și dragoste curată în viețile noastre