Am fost acolo,
ceilalţi mă înconjurau cu toată nepăsarea
de prieteni buni,
din palma stângă îmi curgea vinul,
vinul acela, da, vinul acela dorit,
era deja o pată mare pe scoc,
pe scoc şi pe umbrele, acolo unde umbrele
aşteptau veşti întoarse de la cei
care încă n-au apucat să plece,
din cerul prin care îşi niveleau sâmbăta
îşi alegeau câte-o duminică potrivită,
mă înghionteau sâmburi de lună,
eram purtătorul de cuvânt prin semne,
toţi mă înghesuiau pe aceeaşi melopee
şi zâmbeau, mă forţam să zâmbesc în cor,
mai aveam un deget de drum până acolo,
deodată a început tăvăleala
prin bocetul vesel de vecernie,
atunci, abia atunci
mi-am aprins singurătatea.