L-am prins pe Călin Nemeș în viață, ca prezentator de concerte rock. Eram tânăr licean și de pe la 13-14 ani mi-a intrat muzica rock în sânge. Sunt un ”decrețel” clasic. Am prins două concerte cu Cenaclul ”Flacăra” și de acolo, văzând Irisul în mare formă, am prins dragoste de rock și concerte.
Nu știam nimic despre el, am remarcat doar vocea. Apoi i-am recunoscut vocea la concertele rock pe care le prezenta. Nu îndrăzneam să urc la etaj la ”Arizona”, era o ”zonă crepusculară” pentru mine, dominată de un grup eterogen, de amici ai actorului, cu mult mai mari ca mine. De aici fascinația pentru el.
Apoi a venit Revoluția, când el a devenit un Erou. Cel puțin pentru mine. Am fost fericit când am aflat că nu a murit în Piața Libertății, iar vestea morții lui în 8 iulie 1993 am primit-o când eram la Costinești. Am fost trist, atât îmi aduc aminte.
Apoi, după trista sa moarte se vorbea despre el în public în special doar la comemorarea morților de la Revoluție. În rest, doar apropiații probabil că îl pomeneau și vorbeau despre el. Nu am mai știut nimic mult timp, ani și ani, despre Călin Nemeș, dar de uitat nu îl uitasem...