Mă umilesc cu umbrele odată
Şi sunt mereu luceafărul rebel,
Am mers pe-acelaş drum ca obştea toată,
Dar nicidecum cu ceilalţi la fel;
Degeaba mă petreci pe bolta-ntreagă,
Să nu mă cauţi numai lângă prag,
Când fulgerele zării se dezleagă
De liniştea-nserărilor mi-e drag;
În vorbe-mi dibui singur leac de zile,
Ori sparg tăceri spre goluri care pier,
Adorm în somnul clipelor fragile,
Ori cad în nopţi de gânduri fără cer;
Sunt împărat şi sunt ca fiecare,
Mi-e bine, mă cutremur, îmi descânt;
Nefericita sorţii-ngemănare
De ţipăt vagabond şi vis de sfânt