Primele povești despre război le-am aflat în casa de câmp din Poiana Tisei, în jurul vetrei din șură, în vreme ce așteptam să fiarbă laptele în căldare. Noi, copiii, păzeam laptele, unul după altul, în vreme ce tata ne spunea cum a cătunit - în vreme de război ori ne cânta în trișcă ori în caval.
Războiul al II-lea mondial l-a prins pe tata în infirmeria unei unități militare din Muncaci. Era în recuperare - după operația de apendicită.
În armată, mai apropiați i-au fost verii săi, Ion și Aurel Pop (din Leșu), dar și Mihăilă Sângeorzan și Mihăilă Rocnean (din Ilva Mică). Înainte de plecarea pe front, în mare grabă, cei patru camarazi i-au urat tatei sănătate și îngăduință cerească pentru o nouă revedere.
Tata și-a pus în gând să se recupereze acasă și a primit permisiune. A luat un tren spre direcția pe care o credea bună. La un moment dat, trenul s-a oprit, lângă un pod peste râul Tisa. Au primit ordin să coboare din tren. Li s-au verificat documentele și li s-a precizat că trenul nu merge mai departe. Din câte a înțeles tata, i s-a părut că erau căutați evreii. A mers pe malul Tisei, nădăjduind că va găsi alt pod sau măcar o punte. Dar n-a găsit. Era ostenit. Mâncare mai avea, fiindcă magazionerul i-a dat merinde bună. Mergând pe mal, a zărit un buștean. A căutat un ciomag și a trecut râul. Drumul a fost lung și greu, dar, cum glumea câteodată – „și călare și pe jos”, tata a ajuns acasă. Și-a găsit familia coborâtă cu animalele în Valea Cioroiului. Acasă, pe Celar, au lăsat un porc, să aibă ce mânca și cei din frontul german. Frontul rusesc era pe celălalt versant, pe Fruntea Dealului și pe Dealul Frumos. Trecuse frontul și prin Poiana Tisei, lăsându-ne săpate, sub Cicere, câteva decunguri.
Alături de alți vecini, familia tatei a căutat un loc mai ferit în pădure și s-au gospodărit cum au putut în valea aceea, până când frontul din est a împins frontul german spre meleaguri vestice. Două săptămâni, tata a stat cu ai lui. Apoi a plecat la unitate, alăturându-se celor care aveau responsabilități acolo.