Înzestrat cu o vână epică bogată, Rodion Markovits a prezentat în cărţile sale lumea românească în mijlocul căreia şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, iar substanţa scrierilor sale este extrasă din biografia sa pe care a reuşit să o înzestreze cu atributul exemplarităţii. În acest context credem că imaginea românilor în opera unui scriitor de origine evreiască crescut în cultura maghiară, dar crescut în mijlocul unei comunităţi româneşti ancestrale este cu atât mai interesantă cu cât aceste trei filtre imagologice au privilegiul de a se decanta prin pana inspirată a unui romancier extrem de expresiv ce va reuşi să elaboreze un tablou fidel al lumii româneşti văzută de un alogen care a rezonat cu aceasta.
Mai presus de ficţiunea literară, opera lui Rodion Markovits are şi o valoare documentară, temele centrale ale creaţiei sale reprezentând de fapt geneza, devenirea sa, experienţele sale existenţiale, multe din ele paradigmatice.
Lumea românească nord-transilvană, mai exact cea a Oaşului, este privită cu un amestec de luciditate, nostalgie şi bonomă ironie.
Markovits ne-a lăsat imaginea unei lumi arhaice, cu personaje viguros conturate şi întâmplări pilduitoare.