
Cartea doamnei Lucreţia Mititean se doreşte a fi o pledoarie pentru meseria de dascăl, este o profesiune de credinţă, aşa cum la poeţi se numeşte ,,artă poeticăˮ, o carte pentru şcoală şi familie deopotrivă, deoarece din ce în ce mai puţine femei ştiu să gătească, să coase sau sunt dispuse să facă acest lucru; o carte a familiei, a taţilor, a fraţilor şi a bunicilor de ambele sexe, care doresc să petreacă o parte sau cât mai mult timp cu cei mici, pentru cei mici. Explicaţiile sunt simple, pe înţelesul tuturor. Este o pledoarie pentru unitate prin diversitate, mai ales când sunt expuse spre încântarea altora, care, din comoditate sau nu, consideră că nu au timp. Nu toată lumea poate merge iarna la ski sau în vacanţe exotice, dar se poate aduna în jurul focului, la o poveste… fără de sfârşit… Şi rămân amintiri şi obiecte şi imaginea bunicilor legată de ele şi pot fi lăsate generaţiilor care vin şi care se vor sătura de atâta Facebook într-o zi. Şi vor privi în jur şi vor vedea cât de săraci au rămas: cei olimpici pleacă, cei deştepţi suportă şi stau în banca lor, iar alţii, care nu au nimic de pierdut, conduc. Şi totuşi, în prag de centenar, cartea doamnei Lucreţia Mititean reprezintă un arc peste timp şi un semnal de alarmă pentru păstrarea fiinţei naţionale, chiar dacă şi chinezii pot şi vor învăţa să brodeze ii într-o zi. ,,Urmaşilor mei Văcăreşti/ Las vouă moştenire/ Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstireˮ, spunea Ienăchiţă Văcărescu, acum două sute de ani… Pentru dascălii tineri, cartea este un model de dăruire şi devotament aproape sacru în slujba, Măriei Sale, Copilul…
Prof. Valerica Petrea