Anotimpurile neliniștii

Dimineața ultimei zile din săptămâna babelor se arăta senină, ceea ce, după spusele bătrânilor, prevestea o vară fără grindină. Încă înainte de ivirea zorilor, pe întunerec, câțiva băieși din Jac se întorceau acasă după încă o noapte de trudă în văgăunile umede și întunecate ale minei. Veneau înspre Brusturi, satul aliniat pe lunca văii, deoarece pe aici aveau loc de trecere peste apa Agrijului. Erau oste¬niți, mai mult tăcuți decât cu chef de vorbă, cu fețele înnegrite de colbul cărbunelui, care îi ajuta să se amestece mai bine cu smoala întunerecului. Peste zgomotul târșitului de pași se suprapunea, din când în când, țipătul sinistru al unei bufnițe care, profitând de ultimele clipe ale întunerecului, își anunța astfel suratele că acela era teritoriul ei de vânătoare.
În dreptul podețului care ușura trecerea peste pârâul Roșului, un firicel de apă care își făcea loc printre culmile împădurite ca să se verse în Agrij, Vasilie, un bărbat tânăr, abia trecut de pragul însurătorii, începu să-și caute în traistă sticla de un litru, cu care ducea regulat acasă apă de leac din bortuca aflată la câteva sute de pași mai în sus de drum. Izvorul din imediata apropiere a pârâului care mejduia hotarele satelor Brusturi și Lupoaia era cunoscut de către oamenii locului ca având proprietăți tămăduitoare.