Amintirile de peste râu au oprit limbile ceasului, aducând nemurirea în viaţa luşcanilor. Timp de sărbătoare, timp de bucurie. Ceas de poveste cu drag de ţăranul român. Monografia scriitorului Ioan Mititean ţese, rând cu rând, costumul de duminică al străbunilor noştri. Un timp nuanţat calitativ, colorat afectiv, nemurit printr-un Monument al Ţăranului Român scris filă cu filă de un dascăl iubit al Ţării Năsăudului.
Un simbol al locuirii omului într-un timp pulsatoriu, săturat de multiple şi profunde semnificaţii. Timp de acasă, ca un talisman al binecuvântării. Un timp înveşmântat astral, stâlpii lumii rezemându-se pe valoarea tradiţiilor. Lunile au trecut şi au dat loc anilor, iar anii secolelor. Ţăranii noştri au împletit firul, alb-negru, al timpului, reuşind să creioneze un portret al identităţii noastre, ce va rămâne în cartea de aur a veşniciei.
Timp al raţiunii, echilibrului, seninătăţii clasice, dar şi al misterului, etape din drumul vieţii ţăranului. Omul culturii tradiţionale este prin excelenţă trăitor în orizontul sensului, un adevărat Centru pulsatoriu al acestui orizont, iradiind sens înspre toate zările lumii. Toate acestea le văd eu în acest volum-oglindă al bunilor şi străbunilor noştri.
Satul vechi românesc se prezintă ca un univers pe deplin închegat, ca o unitate arhaică în care toate subansamblurile se sincronizează perfect spre a face posibilă desfăşurarea normală şi normată a vieţii sociale.

Menuţ Maximinian,
Director cotidianul Răsunetul