Din zestrea biologică dar şi culturală a unui popor, a unei naţiuni, se nasc – indiferent de epocile istorice care s-au succedat, fie ele întunecat-medievale, fie totalitariste, fie democrate (ordinea de succedere a lor poate fi bulversată, aşa cu s-a dovedit)  -  personalităţi mari şi mai puţin mari, dar deosebit de frumoase, atât sub aspect fizic, cât şi moral şi spiritual. Şi fiecare generaţie aducea astfel de „excepţii” numeroase – şi apărute unde şi când nici nu te aşteptai.

Această „avalanşă” de frumuseţi, haruri, inteligenţe şi talente nu se oprea ca să aştepte timpuri mai bune, ci apăreau şi în timpuri grele, ca o frondă, parcă,  împotriva întunericului, a dictaturii, a răului inclusiv din societăţi democrate, pentru că nu au fost până în prezent şi nici în prezent nu există societăţi umane perfecte, lumea vie este în continuă „tranziţie” spre perfecţiune, incluzând aici şi căderile inerente acestori „treceri”. Şi lumea se închega în jurul acestor personalităţi frumoase, pentru că un om, o societate nu poate trăi fără frumos (material, fizic, moral, spiritual), dragostea noastră funciară (care aparţine naturii/fiinţei umane) faţă de frumos e semnul vitalităţii noastre, semnul iubirii noastre faţă de Viaţă.

Apariţia unui album al deceniului 7 al României nu se vrea o reconstituire a spiritului epocii, nu se vrea o materializare a unei nostalgii faţă de „lagăr”, ci o reconstituire a istoriei României reale şi vii, cea care a rămas în memoria afectivă a naţiunii. Fiecare popor, fiecare conştiinţă  care-şi iubeşte ţara în care s-a născut, ţara din orice epocă, fie favorabilă, fie grea, are o memorie bine sedimentată a adevăratei vieţi naţionale.