„A existat un lung șir de complicități frumoase din primul moment în care ne-am cunoscut, la mare, pe Litoral. Ne salutam la început cu simpatie, i-am dovedit mai apoi camaraderia într-un moment-cheie, am ajuns la București și, aşa cum mă rugase, l-am sunat, mi-a spus să vin repede la frizeria de la Athénée Palace, m-a așezat pe un scaun şi i-a cerut frizerului să mă tundă <legionar>, apoi m-a anunțat că a doua zi dimineață filmez la Grădina Icoanei în <Un comisar acuză>. Era în 1974! Aveam 26 de ani. El, 44 de ani. Ce a urmat se cam știe...
Cert este că au fost aproape 40 de ani de prietenie și peste 20 de ani de U.A.R.F., în care am lucrat, am învăţat, am colaborat, ne-am sfătuit, am comunicat, am plănuit, am creat şi am construit împreună. Vorbeam la telefon în fiecare zi! Dacă ne sunam, iar unul dintre noi nu putea răspunde pe moment, în următoarele 5-10 minute, oriunde ne-am fi aflat şi orice am fi făcut, sunam înapoi.
Cu Sergiu Nicolaescu aveam o relaţie tată-fiu, dar mi-a fost şi ca un frate mai mare. De când nu mai este îmi lipseşte foarte mult, el, prezenţa lui şi mai ales comunicarea cu el, care pentru mine încă există: mereu mă gândesc ce ar fi făcut Sergiu, dacă... ce mi-ar fi spus, dacă..., ce sfat mi-ar fi dat, dacă... Era un om dintr-o bucată, de la care am avut multe, foarte multe de învăţat.
De zece ani am rămas să duc steagul U.A.R.F. mai departe!... Şi vreau să cred că sunt şi voi rămâne acelaşi om, singurul, căruia, la începuturile noastre, Sergiu i-a dat cheia casei sale!”