În dezbaterea publică şi în limbajul ştiinţelor şi al criticii de artă se amestecă adesea termeni nelămuriţi. Este cazul celor mai generali termeni: dezvoltarea, modernizarea, globalizarea. Aceşti termeni funcţionează drept cadru al tematizărilor şi, în multe situaţii, ca obiective asumate în societăţile de astăzi.
Ei sunt efectiv metanarativii actuali – luând noţiunea în accepţiunea consacrată de Jean Francois Lyotard (din La condition postmoderne, 1979), ca relatare (recit) metadiscursivă şi cuprinzătoare, cu caracter legitimator de cunoaştere şi acţiuni, ce poate conferi epocilor, sau cel puţin perioadelor dinăuntrul acestora, signatura proprie (precum „pacea universală” în epoca iluminismului, „dezvoltarea bogăţiei”, „emanciparea omului”, „societatea de consum” în perioade diferite ale epocii moderne).
Cunoscutul postmodernist susţinea că epoca metanarativilor a apus. Nu este nevoie să insistăm asupra observaţiei că metanarativii s-au schimbat, dar nu au încetat să funcţioneze.
Aduc în avanscenă valori uitate ale vieţii în condiţiile actualei înţelegeri de sine, vag neoliberală, a societăţii moderne – persoana, justiţia, demnitatea, integritatea. De la astfel de valori se cuvine să plece, ca premisă a succesului, orice program de dezvoltare şi acţiunile de schimbare instituţională în consecinţă. Căci, luând act de rătăcirile proiectelor actuale printre determinismele propuse în epoca modernă, filosofia îşi asumă că persoana umană este reperul ce a mai rămas pentru reunirea dezvoltării şi modernizării în condiţiile globalizării.
Asumpţia mea este că o seamă de valori etice nu sunt nicidecum doar alternative mai bune într-o situaţie confuză, ci condiţia preliminară a oricărei reconstrucţii axiologice şi instituţionale şi a performanţelor durabile din vremea pe care o trăim. Aceste valori nu sunt, de fapt, numai repere etice, ci valori integrative pentru viaţa umană în noile condiţii ale istoriei.

Andrei Marga

http://www.cotidianul.ro/ce-vine-dupa-globalizare-274562/