Una dintre cele mai extraordinare aventuri din timpul Primului Război Mondial a fost trăită de năsăudeanul Dumitru Nistor, care pentru a cunoaște lumea și a căpăta experiență de viață, și-a exprimat opțiunea pentru marină, atunci când, în decembrie 1912, i-a venit vremea încorporării în armată. Repartizat în flota militară de la Pola din Dalmația, el a beneficiat de un an și jumătate de instrucție, urmată apoi de o misiune în zona asiatică a mărilor sudului pe crucișătorul austriac „Regina Elisabeta”.
Înzestrat cu un rar simț de observație, căruia i se adaugă o sete vizibilă de cunoaștere și pătrundere a lucrurilor văzute, ieșind din sfera atavică a celor total inactivi și preocupați de existența lor mecanoidă de zi cu zi, Dumitru Nistor știe să evadeze cu gândul în sfera unor noțiuni de existență mai largi, ca acelea privind libertatea și capitalul sufletesc al omului confruntat cu moartea, și, parcă sfidându-și propria condiție, el adună cântece și spuneri populare de la nenumărați confrați de suferință spre a alcătui un tezaur spiritual al Europei sentimentale și ajunsă în criză. E o Europă a națiunilor, un mozaic de etnii și popoare ajunse sub sceptrul Austriei, dar care, fiecare în felul său, năzuia la libertate și independență națională.

Prof. Umiv.Dr. Mircea Popa

Dumnezeu a făcut pe om. Și înainte de a ajunge la greu şi la bătrâneţe îl îndreaptă bunul Dumnezeu mai întâi la dulceaţa vieţii, va să zicem îl îndreaptă prin „Floarea Vieţii”, adică prin „Tinereţe”. Și acesta este un mare dar de la Dumnezeu. Ce ne-am face noi deodată numai să ne trezim mari, bătrâni şi cu capul în laţi şi în greutăţi? Desigur că nu ar mai voi nime’ pe pământ să trăiască în o astfel de stare. Însă bunul Dumnezeu ne-a condus în „Tinereţe” ca omul să se joace să se desfete şi nici să nu ştie de necazuri şi de unde şi cine câştigă hrană şi cum. Până e omul tânăr ştie să mănânce, să beie şi să se desfete. Încetul cu încetul, vine la cale şi se deşteaptă şi vede cum e în lume şi se dedă, căci aşa le-a întocmit înţeleptul, bunul şi atotputernicul Dumnezeu ca să aibă omul voie în lume de a trăi. Cu dreptul cuvânt zicem că „Tinereţea” e „Floarea Vieţii”. Să zicem un exemplu: la toţi cei tineri e plăcut, un animal, un copil tânăr sau un pui de la cloşcă; când îl văd cei bătrâni îl iau în braţe şi-l sărută, aducându-şi aminte de când au fost şi ei tineri că cât de bine le-a fost, neştiind de năcazuri şi de greutăţi, care azi ca oameni bătrâni, câte mai trec peste dânşii.

De Dumitru Nistor,scriitorul acestei cărţi