Un cuvânt. Un cântec. Un destin

Natura noastră invizibilă este reală și putem privi dincolo de țărâna trupurilor noastre, așa cum ne învață Aristotel: „Să trăim ca și cum am fi nemuritori”. Moartea nu este decât un „însoțitor” care este tot timpul cu noi, dacă ne este teamă de ea, atunci vom muri în fiecare zi…
Mintea noastră nu a fost învățată să creadă în nemurire și, prin urmare, trebuie să o facem să creadă că suntem nemuritori. Experiența „Sinelui nemuritor” se ridică și vine din străfundurile ființei noastre. Să faci pace cu viața ta, ce poate fi mai frumos și mai înălțător în această scurtă trecere?!
Capacitatea de a aprecia frumusețea este o deosebită calitate a lui Ovidiu Purdea-Someș și ne duce cu gândul minunat la pacea unei vieți împlinite. Punând pe hârtia neuitării viața și rodnicia lui și a unor artiști care au bucurat inimile oamenilor, în țară și în afara țării, ani și ani, cu măiestria cântecelor lor și cu înțelepciunea tradițiilor noastre românești, Ovidiu ne aduce aminte de expresia minunată a lui Emerson, care descrie frumusețea ca: „Scrisul de mână al lui Dumnezeu – un sacrament la marginea drumului”. Noi nu învățăm și nu știm că deja suntem în eter nitate, trebuie numai să o cucerim... cu propria trudă. Cel mai adesea nu le spunem celor pe care îi iubim ce simțim pentru ei. Trecem adesea pe lângă un lucru care ne dă posibilitatea de a ne împărtăși bucuria și să o dublăm
Prin această „cărticică”, cum spunea Maestrul Tudor Arghezi, Ovidiu Purdea-Someș și-a făcut o frumoasă zăbavă de a „înregistra” sentimentele pătimașe ale altora și propriile lui pasiuni ziditoare. Oamenii care au pasiuni își mobilizează voința pentru ceea ce vor să obțină și aceasta nu le permite celorlalți să mânjească și să întineze imaginile sufletului lor curat. Astfel, prin muncă și perseverență, câștigă ceea ce își doresc. Bucuria este roada duhului și Ovidiu Purdea-Someș face bine că nu își refuză această roadă (Galateni 5,22).
Munca noastră este zadarnică dacă nu are la temelie iubirea. Munca e iubire și numai în muncă iubirea adevărată primește contur și vizibilitate pentru ceilalți oameni.
Această carte va transmite iubire fiecărei personae care o să o citească, se citește ușor și cu folos. Sunt convins că atunci când autorul ei a ridicat pana scrisului a considerat munca drept îndatorire zilnică, așa cum mătura sau făcea patul ca „soldat”, un mod frumos de a iubi viața și semenii prin intermediul muncii.
Toata considerația mea, și multă rodnicie în continuare!

Dorel Vișan