Editura Ecou Transilvan
O editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.
O poveste începe întotdeauna cu «a fost odată». Povesta pălincii, ţuicii, horincii, rachiului sau cum om mai spune distilatelor din fructe este încă nescrisă în totalitate. Prea puţini s-au aplecat asupra acestui subiect şi mult prea puţini sunt aceia care înţeleg că aceste produse fac parte din patrimoniul naţional şi că ar putea fi tratate cu mai mult interes. […] Lucrarea nu se doreşte una de specialitate, deşi autorii, în documentarea lor, au încercat să înţeleagă cât mai bine fenomenul fabricării acestor produse bahice. Îmi amintesc că în unele luări de cuvânt ale lui Felician Pop, în cadrul unor reuniuni cu caracter oficial, a subliniat alături de noi producătorii, importanţa promovării acestor produse şi obiceiuri atât la nivel local, naţional cât şi internaţional.