Eclesiastul sau propovăduitorul - din gândirea unui conducător înțelept – (adaptare în versuri)

„Eclesiastul” și „Proverbele” sunt expre¬sia clară a liricii sofiologice. În acest sector a fost un ilustru antemergător, Dosoftei.
Lucrarea de față introduce în stilstica și metrica poeziei românești structurile lirice ebraice. Tonul cade pe ideile forță, ideile temă: mintea stăpânită de înțelepciune și trupul învăluit de cumpătare. Forța captării de către text a cititorului duce fiindul uman în cadrele manifestării în tipul dialogului rugăciune, care este de fapt dialog-întrupare.
Credem că această versificare e o cale de a reașeza ca lectură fundamentală și emina¬mente pedagogică Scriptura. Ea nu se vrea a fi un substitut al edițiilor canonice, ci un nou mod de acces la Cuvântul care restaurează și face viu.
De aceea nu putem spune decât că acest stihirar zămislește totul din fericirea întâlnirii sale cu Cuvântul, întâlnire care face ca sufletul să-i cânte, iar creația minții din inimă să ne încânte.
Așa se circumscrie făptura noastră unei trăiri liturgice, doxologice, clare, chiar mar¬cate de un aflux de pietate.
Laudă lui și nouă stăruință întru întruparea Cuvântului și în neîncetata Sa cântare. Dar fiind ziua Sfântului Ioan Scăraru, pot spune că în structurile lirice sesizăm treptele scării văzute de Iacov și omul cu împreună (în)cântător cu îngerii.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan CHIRILĂ