Nici acum nu ştiu exact cine sunt. Chiar nu ştiu. O fiinţă aparte. O fată complicată, fantomatică, cu atâtea deziderate, aspiraţii, pasiuni şi vise. Nici la maturitate nu mă pot defini: Who are you?, Vega Liberti. De unde vii şi unde te duci? Ce predicţii te apasă? Destinul tău care e? Ce-au spus sibilele? Pe ce cărări rătăceşti? Ce duci cu tine? Pe cine reprezinţi, Liberti?
Ajunsă la maturitate dilema a rămas aceeaşi: cine sunt eu? De ce nu reuşesc să mă developez? O enigmă, un adevăr pe care nu-l pot descifra. În mine se zbat atâtea dileme, lumi paralele, axiome şi vise. Definiţii, mii de principii. Atâtea fiinţe pe care nu le pot eluda. Vocile lor mă inundă, mă debusolează cu persuadările lor. Atâţia oameni exterminaţi, numai pentru că au vrut să fie liberi. Vocile asfixiate ale poporului sfânt le aud şi mă cutremur. Calvarul şi drama lor sunt în mine, acolo, în minte, toate abuzurile abominabile, crimele, atrocităţile, injusteţea atâtor inechităţi, numai pentru că ei n-au fost, ca noi, într-o lume pierdută sacerdotal. Durerea şi aspiraţiile poporului meu dezolat mă strigă, românii mă che¬mă cu disperare, cu duioşie, să-i ajut: „Liberti!… Memori!... Selena!... Vega!… Mileri!... Unia!... Celia!... Onoria!... Sitera!... Rebecca, Ildi, Vera, Magda, Serata!... Capricia!... Unia!... Milenia!... Dunia!... Sunia!... Leila!... Tenia! – aici sunt?”, ca şi cum ar face parte din mine. Sosiile mele? Reîncarnări succesive? După exorcizări repetate mă dedublez de la sine. De aceea n-am de unde să ştiu cu exa¬ctitate cine sunt, cui aparţin. Pe cine reprezint. Ce foc arde-n mine şi nu pot cu ardoare să-l sting? Oricât îmi impun, el se in¬ten¬si¬fică de-mi explo¬dează inima, vis¬ce¬rele, capul.
Aud vocile lor în atâtea ipostaze. Voci de rurali, de sclavi, voci de flămânzi, de femei educate, pline de durere. Una geme, alta plânge, a treia oftează, a patra se bucură, a cincea delirează, a şasea-n agonie, alta-n extaz, una exuberează şi... Şirul infinit al nimfelor, ielelor, vampelor, satanelor, sibilelor continuă să mă tracaseze, de parcă eu, Liberti reprezentam sumusul atâtor vieţi, în ipostaze ireale, normale, anormale, în atâtea situaţii critice, neelucidate. Un amalgam de scenarii nedefinite, atipice, miraculoase.
Europa fierbe, soclul se clatină... Vin barbarii din est!... Diavolii fără inimă şi fără Dumnezeu.
Şi chiar dacă aş refuza din start colaborarea, dorinţa, ipostaza fiecăruia mă apasă fără să vreau, automatismul din mine mă implică. Şi de aceea mă dezintegrez sub pro¬pria-mi debusolare. Şi nici nu-i de mirare, nu ştiu efectiv cine sunt, de unde vin, unde mă duc, ca şi Gauguin, în Tahiti, la tropice, sub impactul modelelor erotice. Şi curios, ideea uneori insuportabilă mă încântă, preocupă. Prin asta mă pot detaşa de lume, de tarele, trapele ei. Am universul meu intangibil. Fac abstracţie, mă pot detaşa de orice problemă, implica, indiferent de natura ei. Eul mă separă de tot şi de toate, ca autistul în faţa realităţii, de palparea, interacţiunile ludice…