Editura Ecou Transilvan
O editură cu un mare interes pentru editarea și promovarea culturii scrise prin apariții editoriale din varii domenii: cinematografie, poezie, proză, istorie, monografii, filosofie, psihologie, biologie, medicină, ştiinţă şi tehnică, economie, reviste.
Cartea lui Iov. Adaptare în versuri după cartea omonimă a Vechiului Testament
- Editie: 1
- ISBN: 978-606-730-900-3
- Anul apariţiei: 2022
- Format: A6
- Nr. pagini: 240
Ai întrebări? Contactează-ne!
Considerat „unul dintre drepții Vechiului Testament”, „Sfântul și Dreptul Iov îndelung-răbdătorul” a trăit în Orient, în urmă cu circa patru milenii. El este exemplu eloc-vent de tenacitate fondată pe încrederea în Dumnezeu, menită a aduce mereu izbânda. Voi evidenția aici doar câte-va aspecte ce se desprind drept „învățăminte” din povestea lui, menite să ne asigure un parcurs corect pe vectorul existențial al traiectului nostru în materialitate, de la răsăritul în lume și până la apusul în țărâna din care am fost luați.
Iov dovedește „tărie” în credință, convins fiind că nimic nu poate să-l despartă de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8.38). Aceasta îi dă puterea necesară de a face față tuturor „provocărilor” – începând de la pierderea celor dragi și a statutului social, până la pierderea sănătății –, refuzând să-și trădeze crezul, la îndemnul soției sale (Iov.2.9).
Dârzenia îi aduce izbânda, redobândind la final mai mult decât avusese la început. Astfel, din cei 248 de ani alocați segmentului său spațio-temporar, 219 s-au aflat sub semnul traiului bun, în timp ce abia 29 de ani au fost marcați de suferință.