Călătorind printre cuvinte și emoții

Dacă ai în mână, dragă cititorule, acest nou volum de poezie al Mădălinei Gheorghe, îți adresez, fără menajamente, întrebarea dacă ai cunoștință că ar exista, pe undeva, o definiție exactă sau generală a iubirii. Da, a iubirii pure, a iubirii de oameni și a aproapelui… Eu știu că nu există, dar, după cum vei constata singur, iubirea este manifestată de fiecare individ în parte în moduri diferite și spun din start că acest volum are ca temă iubirea ca sentiment și simbol.
Anii, trăirile, sentimentele și tot ce înseamnă viață nu le putem șterge din memorie, pentru simplul motiv că sunt parte din noi, iar autoarea, prin poeziile și poemele inserate în acest volum, face o radiografie amănunțită a lor. Găsim în versuri stări de bucurie, așteptare, chemare, durere și speranță. Pe unele dintre ele le ținem minte în parte pentru că ne-au marcat în diferite ipostaze, însă pe parcursul lecturii vei redescoperi, uitate sau păstrate într-un ungher ascuns al sufletului, frânturi ale vieții trăite la intensitate maximă.
În viziunea sa, concluzia care se desprinde este că viața ori o trăiești la intensitate maximă, ori… o desenezi în diferite culori și linii pe hârtie sau o visezi, fie noapte, fie zi.
Din cuprinsul volumului se desprinde ca anotimp preferat toamna, cu culorile ei magnifice, care limpezește privirea, întărește sentimente trăite sau oferă așteptări puse la cale de inimă în laboratorul sufletului. Unele trec, altele lasă urme sau se împlinesc. Asta înseamnă să trăiești frumos, bucurându-te de fiecare clipă a anotimpului preferat, pentru că anii trec și trec nespus de repede. Cât și ce iubim e alegerea noastră, indiferent de vreme și de vremuri. Dacă în opinia autoarei „noaptea este ziua ascunsă după perdea”, despre iubire nu putem spune decât că este lumina din suflet ce rămâne mereu aprinsă în fața clepsidrei care cerne timpul ce adună în goana lui poveștile vieții.
Citind această carte, pe care o recomand cu căldură, vă asigur că nu veți fi întrerupți de anunțuri sau publicitate, ci, poate, doar de amintiri și trăiri personale.

Ovidiu Dinescu
Jurnalist de televiziune