Omul învață prea târziu că e dureros să fii fericit în viață și să ai casa pustie. Copiii te scapă de uitare și oricât de răi și de netrebnici ar fi, tatăl nu poate tulbura ”fântâna plină de lacrimi a râsului lor”. Toți copiii plâng la fel când se nasc – spunea un mare filozof chinez – dar se deosebesc mai târziu prin faptele lor datorate EDUCAȚIEI. Nu există dușmani mai mari pentru copii decât părinții lor care nu îi dau la școală.
Într-o lume a violenței, a cultivării urâtului și a confuziei pedagogice, această “cărticică”, cum spunea Maestrul Arghezi, poartă copiii cititori înapoi spre harul marelui și genialului povestitor, într-o copilărie binecu-vântată și profund omenească, în care iubirea părintească, dragostea de mamă și învățătura cu folos sunt dătătoare de aripi pentru a se putea înălța spre frumos și spre Dumnezeu sufletele lor nevinovate. Frumoasă și folosi-toare preocupare a autorului acestei cărti, căruia în doresc multă rodnicie!

Dorel VIȘAN